Personajul principal al cartii, numit director al unei plantatii de citrice dintr-o insula ratacita in arhipeleagul Tahiti, ajunge la destinatie, localnicii il primesc cu corul scolii in mars si intonand crancen Marseilleza (insula era colonie franceza), stegulete prin copaci si o fata care ii ureaza, la final “Bun venit Domnule Director” dupa care o pufneste rasul; in fine,este intrebat de seful Politiei:
“-Doriti sa tineti un discurs, Domnule Director?, raspunsul:
-Nu. As prefera sa fac un dus.”
:))))))
încă mai am cartea, printre primele cărţi de SF pe care le-am citit vreodată ... nu mai îmi aduc aminte decât că mi-a plăcut.
RăspundețiȘtergerebai, cartea asta e SF cum e si Eseu despre orbire a lui Saramago...SF este doar un disguise :) pentru a studia oamenii, in circumstante inedite...luand de la zero (aducand la zero) niste "stari de fapt". pentru ca vezi oamenii (si ei insisi, pe sine, se vad, cu adevarat, si se definesc si construiesc pe sine) DOAR in circumstante noi de viata.
RăspundețiȘtergeresi personajele lui Clement au raspunsuri foarte vii, foarte naturale, la noile situatii
foarte misto cartea, noroc cu semidoctul (i lizi bil), care mi-a recomandat-o.