duminică, 5 februarie 2012

intru neuitare

Cea mai frumoasa pledoarie impotriva plecarii din tara pentru un trai mai bun este in Arta Conversatiei (Ileana Vulpescu) :
"Ideea unui om despre tara lui face parte, pentru unii oameni, dintr-o conceptie de viata care nu se expune de la tribuna si nu e insotita de batai cu pumnu-n piept, nici de onoruri, nici de salarii personale, care tine de profunzimea fiintei lor, face parte, daca vrei, din incapacitatea lor de a uita istoria si de a se lepada de ea. Tara asta imi este datoare carnea cu care, de mii de ani, ii ingrasa brazda neamul meu. Iar eu sunt datoare tuturor oaselor din neamul meu ingropate-n pamantul tarii asteia. Nu vreau sa merg undeva unde, pe buna dreptate, n-as avea de ce sa cartesc, n-as avea in numele carei vechimi sa cer vreun drept: decat dreptul la mila.
Din neamul de clacasi ai lu' Dorobantu ajunsesera trei insi sa gandeasca : fratii mei si cu mine. Ei nu mai sunt, am ramas doar eu, rod a doua mii de ani de tras cu plugul...
Ca sa schimbam, acum, intaia oara,
Sapa-n condei si brazda-n calimara,
Batranii-au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani (T. Arghezi)".

Mama catre fiica, la intrebarea acesteia din urma legata de o posibila plecare din tara:
"Bat la masina de peste-un sfert de veac, pentru ca fata mea sa fie intelectuala: a doua generatie de intelectuali din neamul nostru. Tu stii ce-nseamna asta: crezi ca ei, acolo, ar intelege? Tot ce-am facut in anii astia mi s-ar parea inutil daca tu n-ai fi inteles esenta acestui efort, ca sa nu-l numesc sacrificiu."

Cati mai au in minte esenta asta? Neamul si continuitatea. Identitatea construita si aparata pana la sfarsitul vietii. 
Cati mai sunt impregnati de acestea?

Cati parinti ar mai spune propriului copil, azi, ce i-a spus Smaranda Hangan fiicei ei?
Cred ca odata cu plecarea la oras, generatie dupa generatie a uitat tot mai mult ce avea "la purtator", spre aparare si continuare.

Oamenii din jurul meu nu mai vorbesc despre bunicii si strabunicii lor. I-au uitat.

2 comentarii:

  1. pacat de versurile lui arghezi.
    sa le pui intr-un context in care scoti ochii propriului copil cu sacrificiile facute pentru el si sa ii ceri sa-si inghita PROPRIILE aspiratii si principii - oricare ar fi alea, oricat de meschine le-ai vedea tu de la inaltimea intelectualitatii tale de a nu stiu cata generatie- ca ele vin SUB ale tale.

    RăspundețiȘtergere
  2. aspiratii si principii? ce, ca vrei sa fii respectat ca cetatean? sa te implinesti profesional acolo unde exista conditii de studiu si tehnologie avansata, sa fii platit mai bine?
    totul pleaca de la cum intelegi si asumi raporturile intre bunici-parinti-copii-nepoti, si, coborand si mai adanc, de la cat de importata consideri conexiunea cu familia pentru o fiinta umana si mai exact pentru identitatea ei. tu, acum, cred ca ai instrumentele cu care sa evaluezi consecintele ruperii unui individ de familie. si, da, poti sa evaluezi si consecintele parasirii unui parinte de catre copilul care pleaca sa isi caute norocul in alta tara.
    exista ratiuni morale si sentimentale pentru care parintii sunt indreptatiti sa ii considere obligati pe copii sa metina intr-un fel sau altul CONTINUITATEA. parerea mea.

    ca versurile servesc in context la scoaterea ochilor este perceptia ta, pentru ca te simti atacata :p eu o vad ca o forma de constientizare a respectului datorat; la modul ca, poate nu stiai, da' o multime de oameni au muncit si s-au chinuit ca sa rezulte un progres, de care sa se bucure cei care le vor urma; si asta nu trebuie uitat. este parte din esenta umanitatii noastre, daca nu esenta insasi. parerea mea.

    RăspundețiȘtergere

So ?