:)) si ai putea sa iti imaginezi ca eu ti-as recomanda o referinta care neaga holocaustul... filmul raspunde la comentariu tau, adica de ce holocaustul nu e tragedie. asta daca mai e valabila definitia din DEX. a-l cataloga drept tragedie ar fi o delimitare/exonerare comoda a umanitatii de responsabilitatea pentru ceea ce s-a intamplat, delimitare gen "soarta nemiloasa"; la fel, mila, mi se pare o nerusinare condescendenta. umanitatea, printr-o majoritate a poporului german, a facut ca un lucru atat de ingrozitor sa fie posibil. probabil ca nimeni nu lua ad literam vituperarile lui hitler impotriva evreilor. si aplaudau. unii refuza si azi sa accepte ca acele crime s-au petrecut. filmul asta are precizia unui bisturiu laser pentru a intelege exact cum a fost posibil.
Provocarea lui Murdoch nu se rezolva asa. Abia acum am vazut. Daca tragedia e doar in arta, si nu in viata reala, asta se intampla ptr ca doar pe scena omul isi putea infrunta destinul. Bun, tragedia nu inseamna neaparat deznodamantul tragic din final, de exemplu moartea nu l-a deranjat pe grec asa cum il deranjeaza pe modern. Ptr grec, sufletul era nemuritor, moartea nu exista. Hercules si Orfeu merg in hades si se intorc de acolo bine-merci. Abia modernul face moartea sa existe, cand o identifica cu disparitia si neantul. Dimpotriva, grecul avea mai curand obsesia destinului. Cum destinul era fie hotarat de zei (mitologie), fie functiona ca un dat al fiintei (filosofie/ metafizica), omul se afla vrei nu vrei in situatia de a fi o existenta/ istorie al carei autor final nu era el; indiferent cum nume0sti fiinta omului sau la care dintre capetele sau momentele existentei alegi s-o cauti (origine/ idee –Platon; sau scop/ telos -Aristotel), libertatea omului era iluzorie. Si in filosofie, si in mitologie lucrurile stau la fel. Asta e. Ptr grec, doar destinul era real, libertatea omului nu. Tragedia incepe atunci cand omul cauta sa se afirme intr-un fel sau altul impotriva destinului, ca Oedip de exemplu. Si cum in cosmologia greaca, a te confrunta cu destinul era o pura contradictie in termeni (nici macar zeii nu i se putea impotrivi lui Moira), doar pe scena mai aveai ocazia sa-ti afirmi libertatea. Cand Iris Murdoch spune ca tragedia exista doar in arta, cred la asta se refera. De ce avem tragedii pe scena, si nu in viata reala? Un teolog grec a sesizat ca asta se intampla datorita mastii (prosopon) pe care o purta actorul. Pe scena nu existau oameni reali, ci doar personaje. Niciun actor nu se juca pe sine, ci asuma un caracter. Masca, daca vrei, era cea care facea diferenta intre soarta implacabila si libertate, ptr grec: nefiind eu insumi pe scena, pot fi atunci ceea ce destinul nu-mi ingaduie sa fiu in viata reala, un erou. Scena era singurul teritoriu unde omul avea libertatea de a se afirma inclusiv impotriva sortii . Bun, tragediile sunt pline de crime, razbunare, durere etc, dar asta ptr ca din ele razbate mai curand forta implacabila a destinului decat libertatea omului. Tragedia ca incercare fara succes a omului de a se elibera din lanturile destinului (trup, fiinta, decizia zeilor etc). Asta cred ca asta e teza lui Murdoch Vali
mda. dc pornim de la premiza ca lagarele de concentrare sunt in afara vietii
RăspundețiȘtergerestai ca mi-a venit acum in minte o re-forumulare mai de efect:P
RăspundețiȘtergere...dc pornim de la premiza ca lagarele de concentrare sunt parte din moarte
sa vezi filmul asta http://www.youtube.com/watch?v=tPIctGbAZEQ
RăspundețiȘtergereacum am vazut asta. despre ce e? sper ca e negationist :)
RăspundețiȘtergerenoi doua am vorbit atata despre literatura ca nu stiu parerea ta despre nimic (altceva)
:)
sper ca nu e *
RăspundețiȘtergere:)) si ai putea sa iti imaginezi ca eu ti-as recomanda o referinta care neaga holocaustul...
RăspundețiȘtergerefilmul raspunde la comentariu tau, adica de ce holocaustul nu e tragedie. asta daca mai e valabila definitia din DEX.
a-l cataloga drept tragedie ar fi o delimitare/exonerare comoda a umanitatii de responsabilitatea pentru ceea ce s-a intamplat, delimitare gen "soarta nemiloasa"; la fel, mila, mi se pare o nerusinare condescendenta. umanitatea, printr-o majoritate a poporului german, a facut ca un lucru atat de ingrozitor sa fie posibil. probabil ca nimeni nu lua ad literam vituperarile lui hitler impotriva evreilor. si aplaudau.
unii refuza si azi sa accepte ca acele crime s-au petrecut.
filmul asta are precizia unui bisturiu laser pentru a intelege exact cum a fost posibil.
Provocarea lui Murdoch nu se rezolva asa. Abia acum am vazut. Daca tragedia e doar in arta, si nu in viata reala, asta se intampla ptr ca doar pe scena omul isi putea infrunta destinul. Bun, tragedia nu inseamna neaparat deznodamantul tragic din final, de exemplu moartea nu l-a deranjat pe grec asa cum il deranjeaza pe modern. Ptr grec, sufletul era nemuritor, moartea nu exista. Hercules si Orfeu merg in hades si se intorc de acolo bine-merci. Abia modernul face moartea sa existe, cand o identifica cu disparitia si neantul. Dimpotriva, grecul avea mai curand obsesia destinului. Cum destinul era fie hotarat de zei (mitologie), fie functiona ca un dat al fiintei (filosofie/ metafizica), omul se afla vrei nu vrei in situatia de a fi o existenta/ istorie al carei autor final nu era el; indiferent cum nume0sti fiinta omului sau la care dintre capetele sau momentele existentei alegi s-o cauti (origine/ idee –Platon; sau scop/ telos -Aristotel), libertatea omului era iluzorie. Si in filosofie, si in mitologie lucrurile stau la fel. Asta e. Ptr grec, doar destinul era real, libertatea omului nu. Tragedia incepe atunci cand omul cauta sa se afirme intr-un fel sau altul impotriva destinului, ca Oedip de exemplu. Si cum in cosmologia greaca, a te confrunta cu destinul era o pura contradictie in termeni (nici macar zeii nu i se putea impotrivi lui Moira), doar pe scena mai aveai ocazia sa-ti afirmi libertatea. Cand Iris Murdoch spune ca tragedia exista doar in arta, cred la asta se refera.
RăspundețiȘtergereDe ce avem tragedii pe scena, si nu in viata reala? Un teolog grec a sesizat ca asta se intampla datorita mastii (prosopon) pe care o purta actorul. Pe scena nu existau oameni reali, ci doar personaje. Niciun actor nu se juca pe sine, ci asuma un caracter. Masca, daca vrei, era cea care facea diferenta intre soarta implacabila si libertate, ptr grec: nefiind eu insumi pe scena, pot fi atunci ceea ce destinul nu-mi ingaduie sa fiu in viata reala, un erou. Scena era singurul teritoriu unde omul avea libertatea de a se afirma inclusiv impotriva sortii . Bun, tragediile sunt pline de crime, razbunare, durere etc, dar asta ptr ca din ele razbate mai curand forta implacabila a destinului decat libertatea omului. Tragedia ca incercare fara succes a omului de a se elibera din lanturile destinului (trup, fiinta, decizia zeilor etc). Asta cred ca asta e teza lui Murdoch
Vali