Bruckner

"Succesul unui Michel Houellebecq, cu amestecul lui de umor negru si de pesimism, se poate explica astfel: el a infiintat un fel de ntrnationala a perdantilor in iubire, a denuntat minciuna hedonismului, un feudalism printre altele. El a fost vocea celor fara de voce, asa cum, inaintea lui, Woody Allen arata, in primele sale filme, razbunarea celor dizgratiati impotriva playboy-lor.
In dragoste, contrar unei expresii laudaroase, nu poti "avea pe cine vrei", ci pe cine poti sau, mai curand, pe cine te vrea. Cand cele doua situatii coincid, e o minune. Dar "tot ce este pretios este pe cat de dificil, pe atat de rar" (Spinoza).
...
Cuplul, intocmai ca natiunea, dupa cum spune Renan, presupune un plebiscit in fiecare zi. Nimeni nu e scutit de datoria de a placea, nici dupa douazeci de ani de casatorie.
...
A te desparti de o fiinta inseamna a renunta la toate lumile pe care aceasta le intruchipa. Si cand aceasta fiinta a plecat, universurile pe care le initiase persista si graviteaza in jurul nostru, ca niste fantome.
...
Orice limbaj al iubirii este si el imprumutat , in dublul sens a cuvantului: constrans si anterior noua. Cuvinte repetate de mii de ori, ca sa exprime acelasi sentiment, ceea ce nu inseamna ca sentimentul este fals, ci ca el utilizeaza un vehicol colectiv pentru o destinatie personala....Ar trebui create cuvinte unice, care sa nu aiba o valoare decat in clipa in care eu le spun si care apoi se dezintegreaza. Drumul pe care il inventez cu fiinta iubita trebui sa-l inventez pornind de la carari batute de alte milioane de oameni inaintea mea.
...
Vanitatea are nenumarate fete si autoflagelarea este una dintre cele mai elaborate. De unde si tristetea de a nu fi decat pentru tine, condamnat sa-ti hartuiesti peste tot propria imagine.
A te indragosti inseamna a da relief lucrurilor, a te intruchipa din nou in grosimea lumii si a o descoperi mai bogata si mai densa decat o banuiam. Iubirea ne rascumpara de pacatul de a exista: cand esueaza ne copleseste cu gratuitatea acestei vieti, singur, ma simt gol si totodata saturat: daca nu sunt decat eu, eu sunt in plus. In momentul abominabil al rupturii, acest eu, pe care dorisem sa-l pun intre paranteze, se intoarce ca un bumerang, ca un pachet de griji inutile. Iata-ma din nou impovarat cu o greutate moarta: sa ma scol, sa ma spal, sa ma hranesc, sa suport absurditatea monologului meu interior, sa-mi omor timpul, sa ratacesc ca un suflet nefericit. Acest gol este un preaplin. ...Iubirea are o putere germinativa, ea face sa se deschida ceva ce nu exista decat in stare latenta; ea ne elibereaza de ego-ul repetitiv si sarac care constituie fondul nostru personal.
...
In momentul de fata exista o boala foarte raspandita: cautarea infernala a obiectului bun care, dupa ce deceptioneaza, este inlocuit cu un altul, care, la randul sau, se descalifica si este apoi eclipsat de un al treilea , de un al patrulea, serii de flacarui care lucesc si apoi se sting. Ne inflacaram, e racim, nu sunt niciodata multumiti. De ficare data, ne angajam fata de celalalt depasindu-ne sentimentele, si simtim acle fals iubiri la prima vedere, despre care vorbst Stendhal, cand " credem ca iubim pe cineva intreaga viata, in timpul unei seri". Sufletul pereche nu-i niciodata destul de frumos, de inteligent, de libertin.: printul din poveste nu era decat un individ urat si prost, bomba sexuala o nevrozata frigida, o femeie rea si acra, toti pretendentii cad la examen.
De aici panica generala ce cuprinde, incepand de la 30 de ani, cele doua sexe, innebunite la gandul de a fi parasite, de a se regasi complet singure, seara, in fata televizorului, mancand un semipreparat si pandind telefonul. Asa se explica de ce se inmultesc pe net sau la intalnirile specializate ceea ce s-ar putea numi un targ cu obiecte de ocazie, de mana a doua: intrunire de suflete chinuite, toate casatorite si despartite de mai multe ori, care plutesc, se indragostesc, se reneaga cu aceeasi viteza si sfarsesc prin a se cupla cu indivizi indoielnici.
...

Dar daca pesimismul proustian nu era decat un idealism inversat? Daca postura luciditatii ascundea de fapt o mare orbire? Demistificarea mai face inca parte din mit, pentru ca ea ocupa intreaga sa opera: incapatanarea in a denunta pagina dupa pagina mascaradele sentimentului te face sa crezi ca lucrul nu este niciodata inteles si ca inteleptul dezamagit traieste el insusi intr-o amagire. Perspicacitatea sa atenta pana si la cele mai mici amanunte reinvie himera pe care vrea s-o distruga: pentru ca mergem prin intuneric, singura noastra maretie consta in a denunta lipsa noastra de maretie. Intreaga ambiguitate a filosofiilor indoielii consta in a degrada puterile noastre, postuland o perfectiune care nu exista in aceasta lume.
Giganticul santier de demolare intreprins de Proust deseneaza in negativ imaginea unei umanitati ireprosabile, conforma cu idealurile sale afisate. Trebuie sa renuntam la o ultima iluzie, acea de a denunta iubirea ca fiind o iluzie.
...
Daca i-am crede, pe de alta parte, pe apologetii iubirii, profesori ai absolutului, indemnandu-ne sa depasim orice limita, "iubirea adevarata" ar fi un asemenea ocean de minuni, incat, in comparatie cu el nu ar exista decat tentative stangace si mizerie omeneasca. Idealizarea sentimentului visat aduce cu sine deprciera sentimentului trait.
...
Nu numai iubirea ii leaga pe oameni, nu numai ea asigura continuitatea generatiilor si cimenteaza o societate: ea nu sterge determinismele sociale sau culturale si nici nu inlocuieste institutiile insarcinate sa puna pecetea timpului pe niste emotii efemere. Nu ea este cea care poate invinge ura, mania, nebunia ucigasa, ci mai curand ratiunea si democratia, care le canalizeaza franand dominatia lor devastatoare. Si inca si mai putin ea motiveaza generozitatea sau compasiunea, nu trebuie sa-l iubesc pe nefericitul pe care il ajut, nu mai mult decat pe infometatii, pe nenorocitii carora le trimit bani sau le dau un sprijin material. Pentru ca sa se manifeste intre oameni ceva care sa semene cu afectiunea, trebuie ca moravurile, administratiile, statele sa tina de o alta logica si sa nu asculte numai de legea capriciului sau a schimbarii de macaz, ci sa intruchipeze permanenta, impartialitatea , echilbrul. De vreme ce societatea nu este numai iubire, cetatenii se pot lasa in voia elanurilor reciproce, cu toata gratioasa lor inconsecventa. Proiectul de a mentine ordinea sociala pe varful fn al iubirii, sperand sa mature astfel infamiile si nedreptatile, nu este viabil: trebuie sa fie mentinuta ordinea afectiva intr-o anumita autonomie, si sa nu fie confundata cu restul.
   Iubirea il creeaza pe aproapele nostru, a spus filozoful si teologul Swedenborg (sec XVIII). Iata o fraza frumoasa dar gresita: caci aproapele meu exista, fie ca-l iubesc, fie ca nu, traim printre mii de anonimi carora nu le pasa de solicitudinea noastra si care vor sa-si vada de treburile lor fara sa fie deranjati. Nu ne intalnim cu toti oamenii. Cu majoritatea ne incrucisam in drumurile noastre, chipurile lor nu sunt toate niste enigme care sa ma oblige sa-i iubesc (Levinas), sa-i slujesc. Ma mentin fata de ei la o distanta politicoasa, nu le doresc niciun rau. Neutralitatea binevoitoare ar trebui sa fie un modus vivendi al oricarei existente colective. Toti oamenii beneficiaza de dreptul de a fi lasati in pace.

Imperiul tarfei
   Odinioara, burgheza si tarfa aveau fiecare un rol bine defnit: uneia ii revenea rolul decent, celeilalte rolul vulgar si strident. Dar cel de-al doilea Imperiu, in Franta, a trait obsesia unei confuzii a codurilor, a unei cangrene progresive a corpului social, invadat de drojdia societatii: ideea ca o midineta poate sa semene cu o burgheza onesta inspaimanta constintele. Aceasta distinctie s-a redistribuit in alt fel in zilele noastre: femeia care racoleaza barbati este adeseori imbracata sic si corect, iar mamei de familie ii place sa se imbrace ca o tarfa.
Astfel, de doua decenii incoace, vedem doamne si fete tinere aratandu-si anatomia, ridicandu-si sanii si fesele, lasandu-si string-ul sa le iasa din pantaloni, pe scurt, luand atitudini provocatoare cu o naturalete dezarmanta. Are loc un transfer de simboluri: uniforma profesiilor venale devine aceea a femeii obisnuite: deghizata in femeie usoara, aceasta instaureaza hegemonia mondiala a tarfei, cu trupul sau cu haine mulate si cu formele sale exagerat subliniate. Cuvantul petasse insusi, cu finala sa peiorativa, cu o emfaza care subliniaza partea lui greoaie, grosolana, arata ambivalenta noastra cu privire la acest fenomen: ceva din reprobarea legata de prostituate este transferat in parodiile lor mondene. Acest cuvant nu semnifica aspectul sexy, ci exagerarea sa, starea sa hiperbolica.
   Este ciudat ca femeile, dupa ce si-au cucerit independenta, se constituie astfel in obiecte ale dorintei. De ce isi afiseaza patrimoniul libidinal in public? Ca sa scape de anonimat, dar mai ales ca sa spuna: sunt o femeie fierbinte, cand e vorba de promisiuni senzuale, sunt intotdeauna asa cum ma vreti. Tarfa imbina cele doua modele, cel al adolescentei si cel al femeii provocatoare, tinerete si expertiza. Prin petasse se subintelege dexteritate la pat, dezmat radios. Internationala tarfelor are, de altfel, icoanele sale: Britney Spears, Paris Hilton, Lady Gaga, Victoria Beckham, niste scorpii cu sanii pe jumatate goi si foarte usuratece, purtatoare ale unei subculturi a feminitatii agresive. Aceasta afisare excentrica trebuie inteleasa ca o ezitare asupra genului.
...asa cum femeile de altadata nu erau atat de cinstite pe cat pareau, tot asa cele de astazi, asa dezbracate cum sunt, nu-s atat de depravate pe cat ai crede; sub purtarea de catea turbata afisata s-ar putea sa existe o modestie impresionanta si o neindemanare de novice. Femeile considerate a fi de proasta speta nu sunt intotdeauna femei usoare. Este vorba mai mult de captarea atentiei, cu un simt al punerii in scena, cu un talent in manifestare care obliga la respect. Explozie mamara, umflarea buzelor, rotunjimi ale feselor, diferite tatuaje, tinute apetisante, nu spun decat un sigur lucru : uitati-va la mine!
Gospodina onorabila nevoita sa se imbrace ca o prostituata este martira a unei epoci care a ridicat sexul la rangul de cheie a comportamentelor umane. Culme a mistificarii: sa porti valul si string-ul, sa te conformezi in aparenta legilor parintilor si fratilor, si sa te afirmi in ascuns ca subiect care doreste si seduce. ...
...tarfa este totusi prea adevarata ca sa fie credibila. Provocarea ei seamana cu un gest prin care ar face in ciuda stereotipiilor femeii obiect, pe care le reinnoieste si totodata le dezamorseaza. Ea face din trupul ei teatrul unde poncifele infloresc si pier, si suprapune mastile ca sa nu fie prizoniera niciuneia. Genul indecent nu este mai putin enigmatic decat cel convenabil.     
     
 ( Pascal Bruckner - "Paradoxul iubirii")