duminică, 3 august 2014

daca dl Ponta ar si gandi inainte sa vorbeasca ...

Ponta chiar m-a luat prin surprindere cu argumentul religios pe care l-a "scos" (crede el) "din maneca", impotriva rivalului liberal. Si nu scapa NICIO ocazie sa il fluture, cu un soi de modesta superioritate (:p)...
Adevarul e ca el este chiar cel mai potrivit sa invoce religia in sprjinul sau, adapostind in propriul partid, ca membru fondator si mare mentor spiritual (!!) - un fost oficial de rang inalt din singura administratie antireligioasa pe care a avut-o Romania in toata istoria ei, administratie celebra pentru prigoana clericilor si bisericile daramate cu buldozerul. Partidul d-lui Ponta fiind, de altfel,  SINGURUL partid in care exista fosti lideri comunisti, nu ca asta ar conta pentru dl Ponta.
Este bine ca ati adus discutia aici, d-le Ponta...  

5 comentarii:

  1. Nu stiu daca il bagi in corzi cu asta pe Ponta. Mai curand i-ai dat ocazia de a face pe democratul in PSD: el nu e impotriva libertatii de constiinta. S-a inteles excelent si cu Cernea o vreme.
    Altminteri de acord cu ideea: partidul pe care il conduce a fost condus destul de unul dintre cei care s-au aflat la varful Partidului Comunist inclusiv in perioada cea mai neagra ptr BOR, anii '50-'60. Nu era o marioneta. Avem informatii de ex ca a fost implicat in represiunea antistudenteasca de la Cluj, anii 1956-'57. Acum e presedinte de onoare
    V

    RăspundețiȘtergere
  2. ma intreb ce l-a retinut pe d-l Ponta in '89, '92 si 2000 sa isi sustina public opinia conform careia Romania are nevoie de presedinte crestin ortodox. (sa intelegem ca dansul nu a votat cu lliescu, deci?)...sau poate ca aceste opinii sunt de data mai recenta?
    sau, poate, d-l Ponta considera ca atunci Romania avea nevoie de un liber cugetator, iar acum are nevoie de un ortodox?... hmm...dar peste 4 ani, oare ce va avea Romania nevoie?...

    RăspundețiȘtergere
  3. Peste 4 ani vom aveam nevoie tot de el. Intrebi presupun doar ca sa te afli in treaba.
    Cred ca esti mult prea logica: ce se intampla cu Ponta azi e o renastere personala. Cand va termina cu politica se va retrage in sihastrie. Daciana va fi pe undeva pe la Bruxelles ca sa-l regrete in lacrimi si evident ca sa-i primeasca pensia. Nu stiu ce o sa zica Schultz de toata treaba asta, dar ii va explica Daciana care e treaba cu sotul ei.
    Bun, pe rand: a) in '89 Ponta cred ca era minor. Ti se ia in considerare opinia la varsta asta doar la tribunal din cate stiu, si doar in anumite chestiuni fara importanta, cum e schimbarea religiei; b) in ‘92, Ponta era proaspat iesit din minorat, ocupat cu facultatea si as specula, cu fetele; c) in 2000 era ocupat cu trei lucruri: fusese ochit de Nastase, era procuror si doctorand si probabil se gasea in competitie cu Guse ptr favoarea lui Nastase (stim cine a castigat intre ei doi); ultimul dintre ele e ca ca undeva la orizont se umfla buba familiei Tarau de la Oradea (care avea sa-l omoare in explozie pe Panait).
    Concluzia e una singura: cand n-a fost prea mic, Ponta a fost prea ocupat ca sa se poate pronunta in chestiuni precum ortodoxia lui Iliescu. Acum n-o face ptr ca e lipsit de importanta. Din Iliescu totusi n-a mai ramas mare lucru (stiu ce zic gurile rele, dar exagereaza, politica ii obliga)
    Vali

    RăspundețiȘtergere
  4. Nota bene: a nu se intelege ca ortodoxia adversarilor (avem de-a face cu o renastere ortodoxa a intregii clase politice, e limpede) e mai putin veritabila. Cred ca intrebarile astea sacaitoare le poti pune foarte bine si lor
    Vali

    RăspundețiȘtergere
  5. cred ca tanarul Ponta este un rival din ce in ce mai serios pentru Geoana la postul de Prostanac, that's all

    RăspundețiȘtergere

So ?