"Un caz de mutilare" - G. Greene :
"-Nu neg ca profesia mea a insemat foarte mult pentru mine pe vremuri. La fel si femeile. Dar modul cum erau folosite constructiile mele nu ma interesa niciodata. Nu eram un constructor de primarii sau de uzine. Cand construiam ceva, o faceam pentru propria-mi placere.
-Si pe femei tot asa le iubeai? il intreba doctorul, dar Querry nici nu-l auzi : vorbea asa cum un om flamand manaca.
-Vocatia dumitale, doctore, e cu totul altfel. Dumneata ai de-a-face cu oamenii. Pe mine, insa, nu ma interesau oamenii care-mi ocupau spatiul, ci numai spatiul.
-In cazul asta n-as fi avut incredere in instalatia dumitale de canalizare.
-Un scriitor nu scrie anume pentru cititorii sai, nu-i asa? Si totusi, trebuie sa-si ia unle masuri elementare de precautie, pentru a trai in buna pace cu ei. Pe mine ma interesau spatiul, lumina, proportiile. Materialele noi ma interesau exclusiv prin efectul pe care-l puteau avea asupra celor trei elemente pomenite adineauri. Lemnul, caramida, otelul, betonul, sticla... spatiul pare sa se schimbe in functie de materialul pe care-l alegi pentru a-l incadra. Materialele sunt pentru un arhitect ceea ce este intriga pentru un romancier. Ele nu sunt cauza ce-l indeamna sa lucreze. Doar spatiul, lumina, proportiile conteaza. Subiectul unui roman nu e tot una cu intriga lui. Cine mai tine minte ce s-a intamplat cu Lucian de Rubempre [Balzac, "Iluzii pierdute"] la sfarsitul romanului?
-Doua din bisericile dumitale sunt celebre. Nu te-a interesat sa afli ce se intampla cu oamenii care le treceau pragul?
-Fireste, acustica trebuia sa fie buna, amvonul trebuia sa fie vizibil din toate partile... Dar oamenii detestau aceste biserici, zicand ca nu-s facute pentru rugaciuni. Voiau, adica, sa spuna ca nu erau construite nici in stil romanic, nici in stil gotic, si nici in stil bizantin. In mai putin de un an le-au umplut, de altfel, cu sfintii lor iefttini, de ghips; mi-au scos geamurile simple si le-au inlocuit cu niste vitralii dedicate memoriei unor fabricanti de conserve, care contribuisera la fondurile diocezei. Iar dupa ce mi-au distrus spatiul si lumina, s-au apucat din nou sa se roage, fiind chiar foarte mandri de distrugerile facute. Am devenit ceea ce ei numeau "un mare arhitect catolic", dar de-atunci n-am mai construit biserici, doctore!
-Nu sunt un om evlavios si nu ma pricep la lucrurile astea, dar presupun ca oamenii aceia aveau dreptul sa creada ca rugaciunile lor sunt mai importante decat o opera de arta.
-Oamenii s-au rugat si-n inchisori, s-au rugat si-n cocioabe, si chiar in lagare de concentrare. Numai burghezii au nevoie de un cadru convenabil pentru rugaciunile lor. Cateodata mi se face greata cand aud cuvantul "rugaciune".
Eu am renuntat demult [sa ma mai rog]. Chiar in perioada cand mai credeam, ma rugam foarte rar. M-ar fi stanjenit in munca mea. Inainte de a ma culca, ultimul lucru la care trebuia totdeauna sa ma gandesc - chiar atunci cand eram cu o femeie - era munca. In timp ce dormeam, se intampla adeseori ca o problema ce mi se paruse insolubila, sa se rezolve de la sine. Imi aveam dormitorul alaturi de birou, asa ca puteam oricand sa-mi petrec ultimle doua minute de trezie in fata plansetei. Patul, bideul, planseta, somnul...
-O viata cam grea pentru o femeie...
-A te exprima pe tine insuti e o treaba grea si egoista. Ea devora tot, pana si propriul eu. La urma, constati ca nici nu mai ai pe cine exprima. Nu ma mai intereseaza nimic, doctore. Nu vreau sa ma culc cu nici o femeie, si nici sa schitez planul vreunei cladiri.
-Copii ai?
-Am avut, candva, dar s-au pierdut in lume, demult. N-am ramas in legatura cu ei. Auto-exprimarea il devora si pe tatal din om.
-Asadar te-ai gandit ca poti pur si simplu veni si muri aici?
-Da. M-am gandit la asta. Dar am vrut, mai ales, sa fiu intr-un loc pustiu, in care nici un imobil nou si nici o femeie sa nu-mi aduca aminte ca a fost o vreme cand eram viu, si aveam o vocatie si puterea de a iubi - daca asta se cheama iubire! Paraliticii sufera, nervii lor sunt sensibili, dar eu sunt un mutilat, doctore.
-In urma cu douazeci de ani ti-am fi putut oferi moartea, dar acum nu ne ocupam decat de vindecari. DDS-ul costa 3 silingi pe an. E mult mai ieftin decat un sicriu."
"O vocatie este un act de iubire, nu o cariera profesionala. Cand dorinta a murit, nu poti continua sa faci dragoste. Am ajuns la capatul dorintei si la capatul unei vocatii. Nu incerca sa ma legi intr-o casnicie lipsita de dragoste si sa ma silesti a imita ceea ce savarseam, candva, din pasiune. Si nu-mi vorbi ca un preot despre "datorie". Am invatat din Evanghelie, de mic copil, ca un talant nu trebuie ingropat cat are inca putere de cumparare, dar daca moneda a fost schimbata, daca eifigia a fost inlocuita iar talantul nu mai are alta valoare decat aceea a unui dram de argint, omul are tot dreptul sa-l ascunda. Totdeauna s-au gasit in morminte monede vechi, precum si boabe de grau."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
So ?