"Sa luam, de pilda, problema suprapopularii. Numarul de oameni aflat intr-o crestere atat de rapida exercita presiuni tot mai apasatoare asupra resurselor naturale. Ce e de facut? In mod evident, trebuie - cu toata iuteala posibila - sa reducem natalitatea pana la punctul in care aceasta nu depaseste mortalitatea.
Totodata, trebuie - cu toata iuteala posibila - sa sporim productia de alimente, trebuie sa instituim si sa aplicam o politica globala pentru conservarea solurilor si padurilor noastre, trebuie sa gasim inlocuitori practici (preferabil mai putin primejdiosi si mai putin rapid epuizabili decat uraniul) pentru combustibilii nostri actuali; si, in timp ce ne administram in mod chibzuit resursele din ce in ce mai mici de minerale usor accesibile, trebuie sa elaboram metode noi si nu prea costisitoare de extragere a acestora din minereurile tot mai sarace - cel mai sarac minereu dintre toate fiind apa marilor si a oceanelor.
   Dar, inutil s-o mai spunem, toate astea sint infinit mai usor de zis decat de facut. Sporul anual de populatie trebuie redus. Dar cum? Ni se ofera urmatoarea alternativa: pe de o parte foametea, bolile molipsitoare si razboiul - pe de alta parte, controlul exercitat asupra nasterilor. Cei mai multi dintre noi aleg solutia aceasta din urma - a contraceptiei - si imediat ne trezim in fata unei probleme care reprezinta simultan o enigma in fiziologie, farmacologie, sociologie, psihologie si chiar si teologie. "Pilula" n-a fost inca inventata. (la vremea aia - 1958 - inca nu fusese...) Chiar si daca va fi inventata, cum va putea fi ea distribuita mai multor sute de milioane de mame potentiale (sau tati potentiali, daca ar fi o pilula care sa actioneze asupra barbatului). Cine va trebui s-o ia ca sa se reduca natalitatea speciei? Si, date fiind cutumele sociale existente si fortele inertiei culturale si psihologice, cum am putea determina persoanele care ar trebui sa ia pilula - dar nu vor s-o faca - sa-si schimbe mentalitatea? Si cum ramane cu obiectiile ridicate de biserica Romano-Catolica impotriva oricarei forme de contraceptie in afara de asa-numita "metoda a calendarului" - care, intamplator, s-a dovedit a fi deocamdata aproape total ineficace in reducerea natalitatii, tocmai in acele societati inapoiate din punct de vedere industrial, unde o asemenea reducere este necesara la modul cel mai urgent? Si aceste intrebari privitoare la pilula viitoare, ipotetica, trebuie puse cu tot atat de putine perspective de a dobadi raspunsuri satisfacatoare ca si in privinta metodelor chimice si mecanice deja existente de stavilire a nasterilor.
   ...
Suprapopularea si supraorganizarea au generat metropola moderna, in care a devenit aproape imposibila viata pe deplin umana, a relatiilor personale multiple. Asadar, daca doriti sa evitati saracirea spirituala a indivizilor si a unor societati in ansamblu, parasiti metropola si reinviati marunta comunitate de la tara sau, ca o alternativa, umanizati metropola creind in cadrul retelei sale de organizare mecanica echivalente urbane ale micilor comunitati de tip rural, in care indivizii se pot intalni si colabora ca persoane depline, nu ca simple intruchipari ale unor functii specializate.
    Toate acestea sunt evidente astazi si, de fapt, erau evidente inca de acum 50 de ani. De la eseistul englez Hilaire Belloc pana la domnul Mortimer Adler, de la primii apostoli ai societatilor de credit cooperatist pana la adeptii reformelor agrare din Italia si Japonia moderna, de generatii intregi, oamenii binevoitori si de buna credinta sustin mereu descentralizarea puterii economice, ca si divizarea proprietatii. Si cate planuri igenioase nu au fost propuse pentru dispersarea productiei, pentru o intoarcere la "industria rurala", la scara mica? Si apoi au mai existat si panurile amanuntite ale lui Dubreuil pentru acordarea unei autonomii si initiative limitate diverselor departamente ale unei sigure mari orgaizatii industriale. Au existat adeptii sindicalismului, cu proiectele lor pentru o societate fara stat, organizata ca federatie de grupuri productive, sub auspiciile sindicatelor. In America, Arthur Morgan si Baker Brownell au emis teoria si au descris practica unui nou tip de comunitate, care sa traiasca la nivelul satului si al oraselului.
   Profesorul Skinner de la Harvard University a dezvoltat o conceptie psihologica asupra acestei probleme in cartea sa Walde Doi - un roman utopic, despre o comunitate autonoma care se intretine singura, organizata atat de stiintific, incat nimeni nu e niciodata ispitit sa comita vreo fapta antisociala si - fara a recurge la constrangere sau la o propagada indezirabila - toata lumea face ceea ce trebuie sa faca si toti sunt fericiti si creatori. In Franta, in timpul celui de-al Doilea Razboi Modial si imediat dupa el, Marcel Barbu si adeptii sai au infiintat o serie de colectivitati de productie non-ierarhice, bazate pe autoguverare, care erau totodata, si comunitati pentru intrajutorare si o viata pe deplin umana. Intre timp, la Londra, experimentul Peckham a demonstrat ca - prin coordonarea serviciilor medicale cu interesele mai largi ale grupuui - se poate crea o comunitate adevarata chiar si in cadrul unei metropole.
   Vedem, deci, ca boala supraorgazarii a fost clar recunoscuta, ca s-au prescris diverse remedii cuprinzatoare pentru ea si ca, ici-colo, s-au incercat tratamente experimentale ale simptomelor ei, adeseori cu un succes considerabil. Si totusi, in pofida acestor predici si a acestei practici exemplare, boala se inrautateste pe zi ce trece. Stim ca este riscant sa permiti concentrarea puterii  in mainile unei oligarhii conducatoare; si totusi, puterea se concentreaza, de fapt, in tot mai putine maini. Stim ca, pentru majoritatea oamenilor, viata intr-un imens oras modern devine anonima, atomizata, nu intru totul omeneasca, si totusi, orasle imense devin tot mai imense, iar tiparul vietii urban-industriale ramane neschimbat. Stim ca, intr-o societate  foarte mare si complexa, democratia este aproape fara sens, afara doar de cazul  in care este corelata cu grupuri autonome de o marime covenabila pentru conducere; si totusi, tot mai multe dintre treburile natiunii sunt conduse de birocratii Marii Autoritati si ai Marii Finante. Este mai mult decat evident ca, in practica, problema supraorganizarii este aproape a fel de greu de rezolvat ca si problema  suprapopularii. In ambele cazuri stim ce ar trebui facut, dar in nici unul din ele nu am izbutit, deocamdata, sa actionam eficace pe baza cunostintelor noastre, Ajunsi in acest punct, ne trezim in fata unei intrebari foarte tulburatoare : oare chiar dorim cu adevarat sa actionam pe baza cunostintelor noastre? Oare majoritatea populatiei crede ca merita cu adevarat sa ne dam foarte multa osteneala pentru a opri si, daca e posibil, pentru a rasturna tendinta curenta spre controlul totalitar asupra tuturor lucrurilor? In Statele Unite -- si America este imaginea profetica a restului lumii industrial-urbane, asa cum va fi ea peste  cativa ani - sondaje recente ale opiniei publice au aratat ca o majoritate reala a adolescentior, alegatorii de maine, nu manifesta nici un fel de incredere in institutiile democratice, nu ridica nici un fel de obiectii fata de cenzurarea ideior nepopulare, nu cred ca guvernarea poporului de catre popor este posibila si ar fi foarte multumiti - daca ar putea sa continue stilul de viata cu care i-a deprins dezvoltarea economica de varf - sa fie condusi de sus, de o oligarhie de specialisti tehnocrati. Faptul ca atat de multi telespectatori tineri si bine hraniti din cea mai puternica democratie a lumii se dovedesc total indiferenti la ideea autoguverarii, atat de neinteresati de libertatea de gandire si de dreptul la dizidenta este suparator, dar nu prea surprizator. "Liberi ca pasarea cerului" spunem noi si invidiem fiintele inaripate pentru capacitatea lor de a se deplasa fara restrictii in toate cele trei dimensiuni. Dar, vai, noi uitam de pasarea Dodo (*pasare din fauna Noii Zeelande, care nu se putea ridica de la pamant, azi disparuta). Orice pasare care s-a deprins sa duca o viata buna fara a fi silita sa-si foloseasca aripile va renunta curand la privilegiul zborului si va ramane de-a pururi la sol.
   Ceva asemanator se aplica si fiintelor umane. Daca li se ofera regulat si din belsug paine de trei ori pe zi, cei mai multi oameni se vor multumi pe deplin sa traiasca numai cu paine sau cel putin numai cu paine si distractii. "In cele din urma - spune Marele Inchizitor, in parabola lui Dostoievski - , in cele din urma ei isi vor depune la picioarele noastre libertatea si ne vor spune : "Faceti-ne robii vostri, dar da-ti-ne de mancare" "
Iar cand Aliosa Karamazov isi intreaba fratele - cel care spune povestea - daca Marele Inchizitor vorbeste ironic, Ivan ii raspunde: "Catusi de putin! El sustine ca este meritul lui si al Bisericii sale ca au invins libertatea si ca au facut asta pentru a aduce fericirea oamenilor." Da, pentru a aduce fericirea oamenilor, caci, insista Ichizitorul, "nimic n-a fost vreodata mai greu de indurat pentru un om sau petru o societate omeneasca decat libertatea". nimic, afara doar de lipsa libertatii, caci, cand lucrurile merg prost si se reduc ratiile, pasarile Dodo ramase la sol isi vor cere din nou - si inca zgomotos - aripile, pentru a renunta inca o data la ele, de indata ce vremurile vor fi din nou bune, iar crescatorii de pasari Dodo se vor imblanzi si vor deveni mai marinimosi. Tinerii care au acum o parere atat de proasta despre democratie ar putea deveni la maturitate luptatori pentru liberatate. Strigatul "Da-ti-mi televiziune si hamburgheri, si nu ma pisati cu raspunderile libertatii" ar putea ceda locul, in alte imprejurari, strigatului "Libertate sau moarte!"
Daca se va produce o asemenea revolutie, ea se va datora partial functionarii unor forte pe care nici macar cei mai puternici conducatori nu le prea pot controla, partial datorita incompetentei acestor conducatori, incapacitatii lor de a folosi cu eficacitate instrumentele de manipulare a mintilor oferite de stiinta si tehnica, si pe care stiinta si tehnica vor continua sa le furnizeze viitorilor tirani. Daca ne gandim cat de putin stiau si cat prost erau echipati Marii Inchizitori de pe vremuri, vedem ca s-au descurcat admirabil. Dar succesorii lor, dictatorii bine informati si intru totul stiintifici ai viitorului vor izbuti, fara doar si poate, sa se descurce infinit mai bine. Marele Inchizitor ii reproseaza lui Iisus Hristos ca i-a chemat pe oameni la libertate si-i spune ca "noi Ti-am indreptat opera si am intemeiat-o pe miracol, mister si autoritate".
   Dar miracolul, misterul si autoritatea nu sunt suficiente pentru a garanta la infinit supravietuirea unei dictaturi. In povestirea mea Minunata lume noua, dictatorii adaugasera pe lista stiinta si astfel erau in stare sa-si impuna autoritatea manipuland corpurile embrionilor, reflexele sugarilor si mintile copiilor si adultilor. Si, in loc sa vorbeasca  pur si simplu despre miracole si sa faca aluzii simboice la mistere, ei puteau, cu ajutorul drogurilor, sa le ofere supusilor lor experienta directa a misterelor si  miracolelor - sa le transforme simpla credinta in cunoastere extatica. Dictatorii de pe vremuri au cazut pentru ca n-au putut niciodata sa le ofere supusilor lor destula paine, destule distractii, destule miracole si mistere. Si nici nu posedau un sistem cu adevarat eficace de manipulare a mintilor. In trecut liber-cugetatorii si revolutionarii erau adeseori produsele celei mai evlavioase educatii "ortodoxe". Lucru acesta nu trebuie sa ne surprinda. Metodele folosite de educatorii "ortodosi" erau si sunt inca prea putin eficace. Sub un dictator stiintific, educatia va avea efecte adevarate, cu rezultatul ca majoritatea barbatilor si a femeilor vor ajunge cu timpul sa-si iubeasca sclavia si nici nu vor mai visa vreodata la revolutie. Nu pare sa existe nici un motiv serios pentru a rasturna vreodata o dictatura pe deplin stiintifica.
    Intre timp a mai ramas, totusi, un pic de libertate pe lumea asta. E adevarat, multi tineri nu par sa pretuiasca libertatea. Dar unii dintre noi continua sa creada ca fara libertate fiintele omenesti nu pot deveni pe deplin umane si ca, deci, libertatea este de nepretuit. Poate ca fortele care ameninta acum libertatea sunt prea puternice pentru a li se putea rezista multa vreme. Si totusi, este de datoria noastra sa facem tot ce putem pentru a ne impotrivi lor."

(Aldous Huxley - fragment din ultimul cap.din Reintoarcere in minunata lume noua)