"Japonezii au o cultura fascinanta.
Si o arta asemenea.
Daca o privesti din afara.
N-as putea niciodata sa traiesc intr-o cultura care ingradeste atat de mult libertatea individuala si care impune atat de multe reguli.
As prefera sa fiu mai inapoiata, mai inculta, mai putin artistica, dar complet libera."

This is why Romania este ce este si va ramane ce este.
Si va avea mereu iluzia ca asa e misto/preferabil si ca asta este libertatea.
CARE LIBERTATE INDIVIDUALA ESTE INGRADITA IN JAPONIA, FCOL ?!?

ce spune pe un forum o romanca traind in America
"Alt aspect mai este acela ca aici nu ai voie sa fi nefericit in public, trist sau deprimat. Si in genere nu ai voie sa ai probleme. Daca le ai e treaba ta si trebuie sa te duci la psiholog si sa iei pastile ca sa te faca sanatos la cap, si voios. Fereasca sfintu' sa te apuci sa-i povestesti cuiva ca ai probleme cu barbatul acasa. DIn ziua aia te va ocoli. Nimeni nu are nevoie de oameni nefericiti.Si nici timp sau chef. Greu."

(discutia aici :
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=22196&whichpage=3 )

raspunsul altei comentatoare:

In acest sens, sunt intru totul de acord cu ce spui.
Societatea, si nu numai cea americana, ci cea occidentala in general, a impins acest principiu al fericirii dincolo de limitele sale. "Datoria de a fi fericit", cum ii spune Pascal Brukner, este una dintre cele mai impovaratoare. Vrei, nu vrei, poti nu poti, trebuie sa te aliniezi la placerile majoritare si sa fii fericit ca ti se ofera pe tava aceste placeri. Problema principala este ca societatea contemporana a impins intr-un con de umbra suferinta. Daca fericirea este o problema sociala, suferinta este una strict privata si trebuie tratata ca atare, societatea moderna hedonista refuza sa priveasca problematica suferintei, distrugand mecanismele premoderne care tratau suferinta la modul colectiv, de grup (ritualuri, institutii, etc). Non-vizibilitatea suferintei in societatea contemporana este o problema grava, care submineaza de fapt acest proiect al fericirii individuale. Societatea este practic fara aparare in fata aparitiei unei situatii de suferinta puternica, colectiva. Si aici este ilustrativ exemplul 11 septembrie. Cum spunea cineva, numai in astfel de situatii de criza se mai uita omul la aproapele sau si se trezeste din "transa" cautarii fericirii.

Brukner arata ca acest proiect occidental al fericirii naste cele doua boli pereche ale culturii democratice: conformismul si invidia: alinierea la placerile majoritare si atractia pentru alesii pe care soarta pare ca i-a favorizat. Aceasta stare de fapt duce, spune el, la instaurarea banalitatii, proiectul fericirii fiind definit social in linii prea putin generoase (in general reduse la consumerism). Se ajunge la o aseptizare a societatii (inclusiv prin impunerea acelei political corectness) in scopul realizarii unui climat cat mai propice fericirii individului prin mentinerea oricarei posibile surse de suferinta la distanta. Si orice ati spune, un climat aseptic nu este unu tocmai propice unei vieti normale. Oamenii sunt feriti de posibile surse de neplacere prin impunerea (oficiala sau neoficiala) a unor reguli cat mai stricte de conduita din partea celorlalti: nu pronunti cuvantul "gras" pentru ca poti jigni pe cineva, nu spui "negru" din aceleasi motive si eviti sa discuti despre religie, sex sau n alte subiecte pentru a nu atinge vreo coarda sensibila in sufletul interlocutorului. Si astfel ti se restrange spatiul de posibila interactiune cu semenii si te trezesti din ce in ce mai insingurat. De altfel, imi amintesc de la cursul de sociologie ca societatea contemporana era definita, printre altele, ca societate in care "domina relatiile impersonale dintre oameni". Si parca era Durkheim cel care vorbea de tranzitia de la societatile bazate pe relatia om-om si cele bazate pe relatia om-obiecte.

Ma rog, cam asta ar fi teoria care, bineinteles, extrapoleaza si prezinta mai mult o proiectie a societatii contemporane. Dar adevarul este ca suna destul de verosimil si anumite aspecte chiar se regasesc in ceea ce se intampla astazi. Sper ca societatea noastra nu va evolua spre un asemene prozaism si platitudine. Nu cred ca aseptizarea constienta a societatii sau ghidarea exclusiva dupa principiul fericirii chiar reprezinta solutii bune de viitor. Semnalele de alarma sunt multe, poate vor fi percepute la timp si de cat mai multi oameni.

Obsesia de ca cauta fericirea, spune Bruckner, limiteaza cunoasterea si cautarea altor valori (deci, fericirea e o valoare, dar nu singura, nu scopul suprem): libertate, dreptate, iubire, prietenie, responsabilitate, curaj. Si tot Bruckner, in prefata la Euforia perpetua: “iubesc prea mult viata ca sa vreau sa fiu doar fericit.”