Comparand impactul asupra mea al documentarului de care spuneam mai jos, cu impactul pe care l-a avut Michael Clayton, de exemplu, o sa fiu sincera si o sa recunosc ca al doilea mi-a placut foarte mult, m-a impresionat pentru mult timp, si chiar l-am revazut cu la fel de mare interes.
(mereu esti mai atasat de chestii care livreaza un mesaj pozitiv si nu iti spun ca nu ai facut suficient)
Filmele precum MC, in aparenta anticorporatiste, ne lasa, in fapt, o imagine , per total, pozitiva asupra viitorului, si ne arata ca sistemul se poate autoregla, ca in corporatii sunt tot oameni, ca si noi, si media umanitatii membrilor lor este in the safe zone, si macar unul din ei will do the right thing...cu aceste idei in cap, personal nu cred ca spectatorii mai au asa mare tragere de inima sa bata cu pumnul in masa autoritatilor pentru dreptate, ci se vor lasa la voia mediei umanismului corporatistilor. sau a puternicilor zilei.
Asta e problema...
de fapt deznodamantul ramane la voia intamplarii...uneori apare un erou salvator care repune dreptatea in drepturi, alteori nu.
si nu se poate spune ca in cazul dezastrului Bhopal nu a existat un erou, mai mult decat atat, a existat un jurnalist care a avertizat mult inainte si in nenumarate randuri pana la explozie, ca exista un mare risc de a se petrece asa ceva...dar el nu era George Clooney, I guess...
si ma gandesc ca oamenii care lucrau la combinatul ala chimic erau la fel de putin convinsi de ce afirma jurnalistul respectiv ca ai nostri din Rosia Montana cand se agita ecologistii autohtoni prin zona.
De fapt...nvm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
So ?